Informaţii suplimentare:5page
5page
3page

Sănătatea mintală este ceea ce dorim cu toţii, fie că ştim că este, fie că nu.

Atunci când vorbim despre fericire, stare de bine, bucurie, satisfacţie, stimă de sine, încredere în propria persoană şi cei din jur, mulţumire la locul de muncă, relaţii sociale vii şi profitabile, puterea de a primi şi dărui iubire, pace şi confort în relaţia noastră cu NOI ÎNŞINE - ne referim de fapt la sănătate mintală.

Sănătatea mintală este o parte a vieţii cotidiene; ea înseamna modul în care oamenii se înteleg în familie, la şcoală, la serviciu, la joacă, cu semenii, în comunitate; cu alte cuvinte adaptarea omului modern la cerinţele şi solicitările pe care societatea actuală şi secolul vitezei le impun.

Modul în care fiecare îşi poate armoniza dorinţele, ambiţiile, capacităţile, idealurile, sentimentele, şi conştiinţa pentru a putea face faţă acestor cerinţe şi suprasolicitări, reprezintă de fapt echilibrul sau dezechilibrul EU-lui; SĂNĂTATEA sau SUFERINŢA întregului organism.

Dezechilibrul EU-lui; tulburările (fie ele şi minore) ale stării noastre de bine psihic duc în timp la îmbolnăvirea trupului; mai precis la somatizare; tulburări somatoforme.

Ce este somatizarea? Ce sunt tulburările somatoforme?

Sunt primele mesaje, S.O.S.-urile sistemului nervos (ale psihicului) că UNDEVA, CEVA cedează presiunilor, nepuţintelor, problemelor de orice fel (deces, divorţ, şomaj, separare de cuplu, abandon, lipsa înţelegerii şi iubirii, teamă, supărare, vinovăţie, griji, dezamăgiri, neacceptarea propriilor defecte, subestimare, lipsa încrederii, lipsa respectului propriu sau a celor din jur în persoana noastră), incapacitatea de a face faţă în cele mai multe situaţii, lipsa bucuriei, lipsa apartenenţei la un grup social cu aceleaşi aspiraţii şi interese ca noi, nesiguranţă, incertitudine, irosirea talentelor, lipsa perspectivei de mai bine şi a speranţei; incapacitatea de a mai VOI şi cel mai grav SINGURĂTATEA într-o LUME ATÂT DE MARE.

Somatizarea sau tulburările somatoforme sunt reacţiile corpului, manifestarile lui, ca un răspuns la neacceptarea, nerezolvarea problemelor reale de identitate, surmenaj, decompensarea sistemului nervos (al psihicului).

Astfel mascând suferinţă pe baza unor tulburări care mimează alte patologii (gastro-intestinale, cardio-vasculare, respiratorii, neurologice, endocrine, sexuale).

Şi astfel se începe un lung şir de consultaţii medicale si paramedicale cu exasperarea celui în cauză şi a medicilor fără nici un rezultat.

Analize bune, examene radiologice, EEG, EKG, etc. fără modificări însă un OM SUFERIND pe care toţi, inclusiv familia, îl taxează: NU TE MAI PREFACE CĂ NU AI NIMIC. EŞTI DUS CU PLUTA.

EI BINE, NU ESTE AŞA!

Există cineva, undeva care te înţelege şi care te poate reabilita în ochii tăi şi ai celorlalţi, care îţi poate da un diagnostic corect şi un tratament care să-ţi îmbunătăţească viaţa şi să te aducă iar la starea de bine şi sănătate.

Acela care te ştie este medicul psihiatru.

Viaţa este un amestec de iubire, libertate, bucurie şi pasiune.

Dar sunt momente când existenţa devine o provocare, o împovărare şi o neputinţă.

EXISTA UNDEVA, CINEVA care te poate ajuta să ieşi ÎNVINGATOR - MEDICUL PSIHIATRU, care îţi cunoaşte neputinţa şi lupta pe care o duci de unul singur, neştiut şi neînţeles de nimeni, este alături de tine.

O speranţă de mai bine, care te ajută să treci mai departe şi care îţi poate reda zâmbetul, stima de sine, starea de bine şi confortul psihic, pe care pentru moment ţi le-ai pierdut, copleşit de cotidian, zdrobit de problemele şi frământările existenţei tale, ca individ într-o societate plina de frământări şi nesiguranţe.

Într-o lume nesigură? Da, poţi fi SIGUR când NU EŞTI SINGUR!

Într-o lume nebună? Da, poţi fi SĂNATOS când NU EŞTI BOLNAV!

Apelează cu incredere la CEL care ŞTIE.

CINE EŞTI!, CUM EŞTI! şi DE CE EŞTI!

PSIHIATRU? SUNT NEBUN?

NU! Eşti un om SINGUR, NESIGUR într-o LUME NESIGURĂ.

Psihiatrul este un medic care îţi cunoaşte corpul, este un doctor care îţi cunoaşte şi sufletul.

ALEGE bucuria de a trăi, alege Viaţa fără suferinţă!

Alege să ai o minte sănătoasă, curată şi eliberată, stăpână şi puternică pentru a avea un corp sănatos. Nu uita că toate bolile vin de la un psihic slab, inhibat fără putinţa de a mai acţiona sau reacţiona.